Tuesday, July 25, 2006

baza de date (anunturi in metrou)


dupa Leon Wahl & Horatiu & The Guardian



tot ce faci e înregistrat tot ce spui e măsurat cu grijă
încă înainte de a fi rostit este prins într-un mesaj vocal în două exemplare:
domnule Bush daca auziţi aceste vorbe amintiţi-vă că o să muriţi
domnule Putin daca auziţi aceste vorbe amintiţi-vă că o să muriţi

un luptător pentru libertate are doar raporturi vag erotice cu libertatea celorlalţi

tot ce faci seamănă foarte bine cu ceea ce esti în realitate
îmi recunosc toţi paşii înainte să îi faci

un luptător pentru libertate are 32 de gloanţe albe în gură

în ordinea amintirilor

domnule luptător pentru libertate cerul se repede asupra noastră

un luptator pentru libertate închide uşile şi le deschide
vagoanele spaimei sînt pline de feţe cunoscute & orice

auzi ai mai auzit şi singura persoană pe care nu o cunoşti

domnule luptător pentru libertate are trăsături familiare
domnule luptător pentru libertate poartă numele tău
judecă pe toată lumea îşi trage mai aproape geanta în care
telefonul deschis a început să numere ultimele secunde ale conversaţiei

No comments: