toba de hartie

Ultimele saptamini au adus in atentia publicului breasla scriitorilor cu doua scrisori deschise. Mai intii membrii Uniunii Scriitorilor au cerut deconspirarea scriitorilor care au colaborat cu Securitatea. Raspunsul presedintelui breslei nu a intirziat sa vina: unii scriitori sint prea batrini, altii au fost determinati de imprejurari si, in fond nu sint scriitorii prioritatea CNSAS… Cam asa ar suna concluzia oficiala in aceasta problema.


In acelasi timp, reprezentantii unor publicatii literare consacrate, nemultumiti de impartirea fondurilor de la Ministerul Culturii, au strins 362 de semnaturi sub un text in care se anunta ca „Dispar vechi si prestigioase edituri, se dizolva institutii prin care s-a creat Romania moderna, au disparut editiile critice etc. (sic!)”. Unii dintre semnatari sint oameni linga care este o onoare sa semnezi, unele puncte din scrisoarea cu pricina sint mai mult decit justificate (legea sponsorizarii), altele… ridica cel putin semne de intrebare… Cum poti sa semnezi fara sa clipesti cereri ca „Revenirea la sistemul de altadata de subventionare a culturii scrise in cadrul MCC; excluderea din competitie a publicatiilor/editurilor obscure” sau incredibila formulare „Prin noi, prin marile valori romanesti, tara noastra, in timp, poate sa-si schimbe imaginea in lume, care, se stie, este, la ora actuala execrabila.”


Intr-un fel, cele doua scrisori par legate. Pe de o parte, scriitorii nu se considera nici responsabili si nici „prioritari” atunci cind este vorba despre dezvaluirea trecutului. Pe de alta parte… cultura vie cere sa supravietuiasca… pe banii publici.
Se fac apeluri la solidaritate, colegii din presa sint „indemnati” sa stea alaturi de scriitori. Mai lipsesc numai oamenii muncii si taranii si am putea sa chemam o „mare valoare romaneasca” sa traga un basorelief realist-socialist (eventual pe banii MEC).


Intr-o vreme in care aproape ca nu exista sef de revista literara care sa nu se miste foarte vioi fata de finantatorii privati in contextul absolut contemporan al ONG-urilor, banii publici par sa fi ramas deliciul suprem pentru publicatii al caror loc este, de cele mai multe ori, la muzeu. Dar daca s-ar investi niste sute de miliarde sa mai tragem niste copii dupa sabia lui Stefan cel Mare, sa dotam SPP-ul n-ar fi un gest frumos si cultural?! Situatia e trista etc.