poezie in video

Loading...

Thursday, February 14, 2008

Biroul de poetici pierdute

La jumatatea lunii aprilie din 2007 un adolescent din Virginia isi impusca 32 de colegi. In cateva ore poemele inregistrate de acesta intre doua reprize de crime erau pe internet alaturi de cateva piese de teatru ae care le redactase ca tema in clasa. Violente, dezechilibrate textele au fost analizate si discutate pe larg, mai ales ca una din profesoarele cu care a studiat acest elev poezia este o autoare respectata in Statele Unite. Nikki Giovanni este deja o figura recurenta in mitologia pop (printre altele, inregistrarea poeziilor ei a fost nominalizata pentru premiul Grammy la categoria Spoken word in 2004, mai multe piese muzicale o pomeneau printre eroii contemporani).
Lucrurile scrise de cel care avea sa izbucneasca mai tarziu au facut-o pe poeta-profesoara sa ceara sa fie mutat din clasa ei. Greu de crezut, dar violenta lucrurilor scrise de acel elev s-a transformat foarte repede in realitate. Ceea ce era doar o amenintare sau o fantezie dezordonata a devenit crima. Si, ca de obicei, nicaieri nu este mai scurt drumul dintre fantezie si realitate tragica decat in poezia proasta.
De foarte multe ori sunt intrebat de tineri care tocmai incep sa publice primele lor poezii in reviste cum sa faca sa fie cunoscuti. Intrebarea pe care o pun automat este “ce vrei sa faci cu poezia ta?”. Cel mai des intalnit raspuns pe care il primesc este:”Vreau sa fiu cunoscut”…
Cu greu ma abtin sa nu intreb de ce scrii poezie daca sa fii cunoscut e tot ce vrei. Sigur, intr-o societate a spectacolului este normal ca o parte dintre cei care scriu sa vizeze o zona publica, gen vedeta. Dar are asta legatura cu poezia? Ar putea sa aiba daca in spatele acelei dorinte sunt si propuneri concrete, lumi poetice puternice care nu doar striga “sunt aici” ci misca putin perspectiva intepenita asupra poeziei.
Altfel ceea ce constituie fondul viu al poeziei este tocmai multimea de viziuni subiective, absolut minore, valabile doar pentru una, doua sau trei persoane in afara celui care scrie, lizibile doar cateva zile sau saptamani dupa momentul in care sunt asternute pe hartie.
Poezia proasta, s-ar spune, face loc poeziei bune, poeziei care nu mai are nevoie de violenta fizica pentru ca a depasit-o cu instrumentele poetice.
Un tanar dement scrie poezie si se strecoara in fata colegilor lui cu focuri de arma. Si abia atunci ceea ce scria nu a mai insemnat nimic, a ramas doar un caz.
Undeva, in lumea teoriilor poetice “capacitatea negativa” formulata de Keats ca element esential pentru caracterul poeziei se cere revizitata: “cand o persoana este capabila sa suporte neclaritatea, misterul, indoiala fara sa forteze irascibil faptele si ratiunea”. O formulare romantica, desigur dar venita ca un comentariu amar la ceea ce scriam mai sus despre crimele de la colegiul Virginia Tech. Poeticile, pierdute in memorie, apoi regasite, par capabile sa developeze tragedii imediate.

(textul acesta trebuia sa fie un editorial la o revista la care lucram pe la inceputul anului trecut. Numarul pregatit atunci inca mai astept si acum sa apara.)

No comments: