Toată lumea poeziei la Bucureștiul Licart-ului
La noi iarna ninge cu cutii/ De electrocasnice
Câteva repere: În 2008 John Ashbery a lansat o antologie care i-a consolidat poziția de autoritate a poetiziei americane contemporane. O situație neașteptată pentru un poet care lucrează cu subtilități uneori obscure. Dincoace de ocean, Moscova celebra anul trecut ziua poeziei cu o serie de cinci seri dedicate unor grupări poetice care nu au acceptat să apară nici una în același eveniment cu celelalte. În Japonia, un tânăr de 16 ani transpune lumea de azi în senzații care par atemporale din punct de vedere a istoriei poeziei.
La începutul anilor 2000 în România încă mai părea să funcționeze reluarea unei competiții generaționiste. De această dată, literatura de toate felurile era pusă să facă față presiunilor și inconsistențelor realului. Erosul și mistica mai mult sau mai puțin minimalist visate de poeți ca Mihail Gălățanu ori Cristian Popescu deveneau un coșmar mușcător în Manifestul anarhist semnat de Marius Ianuș ori în excesele poetice semnate de Dan Sociu. Ceea ce Claudiu Komartin își asuma din poetica vocilor pe care le-a încercat și-a asumat impresia de extravaganță în poezia unui realism care ia literatura la rost.
Acum mai bine de un sfert de secol, Alexandru Mușina teoretiza o poezie despre viața noastră obișnuită. Ceea ce promitea să fie un paradis textual s-a dovedit o fabuloasă derivă livrescă. Realitatea mai mult sau mai puțin textualizată (nu pentru prima dată dar, în sfârșit programatic) era dată cu capul de toți pereții referințelor literare. Exact așa cum în anii 70, revolta social-estetică a poeziei beat americane s-a transformat rapid în material didactic și acolo a rămas, revelația cotidianului din anii 80 a reușit să se construiască în limitele unei teoretizări ficționare definită mai degrabă la nivel academic decât în termenii mereu problematici ai unei funcționalități profunde. Lumea perfectă visată de iubitorii de literatură și-a arătat colțurile complet neîngrijite nepotrivite prin idealizarea unui cotidian mutilat după chipul și asemănarea fantasmelor noastre. Așa se face că tot ceea ce s-a dorit a fi o destoinică și respectabilă inginerie textuală s-a cantonat (poate și continuând viziunile desantiste) într-o zonă perfect estetizată, literară.
Ca să acesăm o zonă încă și mai clar fixată în termenii istoriei literare putem să coborâm la începutul celui de-al treilea deceniu al secolului XX când două mișcări practic contemporane fundamentau abordări poetice distincte. Pe de o parte, T.S.Eliot căuta atestarea competenței poetice în America prin prisma judecării unei istorii a poeziei. Pe de altă parte, Marinetti în Italia și dadaiștii în Elveția, Franța și România pulverizau tradiția pentru a impune vitalitatea limbajului poetic. În paralel, două demersuri poetice cu intenții contrare.
Revenind în prezent, diferențele geografice transpuse în termeni de poezie nu par să mai aibă relevanță. Mai mult decât oricând, într-un singur concurs poți să găsești poeme care țin de paradigme (și, inevitabil, de istorii ale expresiei poetice) complet diferite și, în același timp, serios fundamentate, personalizate și inedite din punct de vedere al perspectivei. De parcă toată lumea ar fi într-un spațiu unic.Aceasta a fost senzația pe care am avut-o citind poemele nominalizate pentru ediția 2008 a secțiunii de poezie a festivalului Licart.
1 Instalații
O parte dintre nominalizații din acest an construiesc efecte cu ajutorul unor elemente împrumutate dintr-o zonă specială a cotidianului: comunicarea. Fie că este vorba despre frânturi de comunicare publică ori media, acestea sunt valorificate în cadrul unui mecanism eterogen, care poate fi reasamblat în nenumărate feluri fără ca efectul să fie diferit.
(...)
2 Corpuri
O tendință distinctă a poeziei propuse anul acesta la Licart utilizează cu precădere referințe corporale valorificate prin accentuarea fie a unei dimensiuni tactile, fie a uneia ce ține de organic.
(...)
3 Stări
Ceva mai dificil de definit este demersul pe care și-l asumă câțiva dintre tinerii poeți care trasează spații ale sensibilității în poemele propuse. Atunci când întreprinderea le reușește, rezultatul este un complex de senzații cu alonjă hotărâtă în zona afectivității.
(...)
4 Viziuni
Imagini, senzații și o negociere continuă cu capacitatea cuvintelor de a convinge, de a impune realitatea unei situații descrise, greu de crezut dar imposibil de evitat în cele din urmă este specialitatea unei serioase părți dintre scriitorii pe care acum îi putem surprinde la primele lor elemente ale unei poetici personale.
(...)
Cu siguranță nu toți vor scrie mai departe. Cu siguranță câțiva dintre nominalizații acestei ediții a Licartului vor știi să își definească stil personal, expresivitate inconfundabilă și viziuni poetice convingătoare. Ceea ce m-a făcut să încerc să găsesc câteva elemente definitorii a fost senzația că poezia lor poate să definească un moment perfect. Un moment în care toată istoria poeziei este pusă la încercare sub privirea neiertătoare a unor scriitori pentru care nu vanitatea gloriei literare ci relevanța existențială a propriei poezii și a poeziei de pretitindeni și din toate timpurile este criteriul ultim pe scara căruia își măsoară fiecare dintre ei demersul.
Câteva repere: În 2008 John Ashbery a lansat o antologie care i-a consolidat poziția de autoritate a poetiziei americane contemporane. O situație neașteptată pentru un poet care lucrează cu subtilități uneori obscure. Dincoace de ocean, Moscova celebra anul trecut ziua poeziei cu o serie de cinci seri dedicate unor grupări poetice care nu au acceptat să apară nici una în același eveniment cu celelalte. În Japonia, un tânăr de 16 ani transpune lumea de azi în senzații care par atemporale din punct de vedere a istoriei poeziei.
La începutul anilor 2000 în România încă mai părea să funcționeze reluarea unei competiții generaționiste. De această dată, literatura de toate felurile era pusă să facă față presiunilor și inconsistențelor realului. Erosul și mistica mai mult sau mai puțin minimalist visate de poeți ca Mihail Gălățanu ori Cristian Popescu deveneau un coșmar mușcător în Manifestul anarhist semnat de Marius Ianuș ori în excesele poetice semnate de Dan Sociu. Ceea ce Claudiu Komartin își asuma din poetica vocilor pe care le-a încercat și-a asumat impresia de extravaganță în poezia unui realism care ia literatura la rost.
Acum mai bine de un sfert de secol, Alexandru Mușina teoretiza o poezie despre viața noastră obișnuită. Ceea ce promitea să fie un paradis textual s-a dovedit o fabuloasă derivă livrescă. Realitatea mai mult sau mai puțin textualizată (nu pentru prima dată dar, în sfârșit programatic) era dată cu capul de toți pereții referințelor literare. Exact așa cum în anii 70, revolta social-estetică a poeziei beat americane s-a transformat rapid în material didactic și acolo a rămas, revelația cotidianului din anii 80 a reușit să se construiască în limitele unei teoretizări ficționare definită mai degrabă la nivel academic decât în termenii mereu problematici ai unei funcționalități profunde. Lumea perfectă visată de iubitorii de literatură și-a arătat colțurile complet neîngrijite nepotrivite prin idealizarea unui cotidian mutilat după chipul și asemănarea fantasmelor noastre. Așa se face că tot ceea ce s-a dorit a fi o destoinică și respectabilă inginerie textuală s-a cantonat (poate și continuând viziunile desantiste) într-o zonă perfect estetizată, literară.
Ca să acesăm o zonă încă și mai clar fixată în termenii istoriei literare putem să coborâm la începutul celui de-al treilea deceniu al secolului XX când două mișcări practic contemporane fundamentau abordări poetice distincte. Pe de o parte, T.S.Eliot căuta atestarea competenței poetice în America prin prisma judecării unei istorii a poeziei. Pe de altă parte, Marinetti în Italia și dadaiștii în Elveția, Franța și România pulverizau tradiția pentru a impune vitalitatea limbajului poetic. În paralel, două demersuri poetice cu intenții contrare.
Revenind în prezent, diferențele geografice transpuse în termeni de poezie nu par să mai aibă relevanță. Mai mult decât oricând, într-un singur concurs poți să găsești poeme care țin de paradigme (și, inevitabil, de istorii ale expresiei poetice) complet diferite și, în același timp, serios fundamentate, personalizate și inedite din punct de vedere al perspectivei. De parcă toată lumea ar fi într-un spațiu unic.Aceasta a fost senzația pe care am avut-o citind poemele nominalizate pentru ediția 2008 a secțiunii de poezie a festivalului Licart.
1 Instalații
O parte dintre nominalizații din acest an construiesc efecte cu ajutorul unor elemente împrumutate dintr-o zonă specială a cotidianului: comunicarea. Fie că este vorba despre frânturi de comunicare publică ori media, acestea sunt valorificate în cadrul unui mecanism eterogen, care poate fi reasamblat în nenumărate feluri fără ca efectul să fie diferit.
(...)
2 Corpuri
O tendință distinctă a poeziei propuse anul acesta la Licart utilizează cu precădere referințe corporale valorificate prin accentuarea fie a unei dimensiuni tactile, fie a uneia ce ține de organic.
(...)
3 Stări
Ceva mai dificil de definit este demersul pe care și-l asumă câțiva dintre tinerii poeți care trasează spații ale sensibilității în poemele propuse. Atunci când întreprinderea le reușește, rezultatul este un complex de senzații cu alonjă hotărâtă în zona afectivității.
(...)
4 Viziuni
Imagini, senzații și o negociere continuă cu capacitatea cuvintelor de a convinge, de a impune realitatea unei situații descrise, greu de crezut dar imposibil de evitat în cele din urmă este specialitatea unei serioase părți dintre scriitorii pe care acum îi putem surprinde la primele lor elemente ale unei poetici personale.
(...)
Cu siguranță nu toți vor scrie mai departe. Cu siguranță câțiva dintre nominalizații acestei ediții a Licartului vor știi să își definească stil personal, expresivitate inconfundabilă și viziuni poetice convingătoare. Ceea ce m-a făcut să încerc să găsesc câteva elemente definitorii a fost senzația că poezia lor poate să definească un moment perfect. Un moment în care toată istoria poeziei este pusă la încercare sub privirea neiertătoare a unor scriitori pentru care nu vanitatea gloriei literare ci relevanța existențială a propriei poezii și a poeziei de pretitindeni și din toate timpurile este criteriul ultim pe scara căruia își măsoară fiecare dintre ei demersul.
7 comments:
imi pare rau ca nu pot ajunge la sarbatoarea poeziei liceenilor, dar imi admir treaba pe care ai facut-o, amprentand fiecare poezie in parte, gasind acele puncte ce creaza o legatura in jurul lor. mi-au placut aceste insemnari (pot spune chiar eseu despre noile directii in poezie contemporana:p)
multumesc, Bogdan. Imi pare rau ca nu poti sa ajungi
Foarte interesanta ideea de a comenta toate creatiile celor nominalizati.Mi-a placut clasificarea poemelor, incadrarea lor intr-o categorie conform lucrurilor pe care le transmit.Ar putea fi chiar o prefata la antologia Licart
mie mi se pare foarte slaba editia licart de anul acesta spre deosebire de anul trecut sau de acum doi ani. mai, nu cred ca ei se indreapta undeva, nu cred ca e un moment perfect chiar deloc mai ales cand singura faza e sa castige un concurs (e momentul perfect pentru ei ca sa iasa in fata). sunt la fel de vanitosi ca si voi, doomistii. poate chiar mai vanitosi pentru ca sunt adolescenti si le lipseste maturitatea. e interesant 'articolul tau' dar tu vrei ca ei sa fie ceea ce nu a fost generatia 2000: o generatie.
Multumesc, Alexandra.
Irina, iti multumesc pentru opinie. totusi, asa cum am spus in articol, este al treilea an in care sunt in juriul licart.
De fiecare data erau diferente foarte mari de nivel intre cei care erau nominalizati. De data aceasta, chiar si cei care poate nu sunt foarte puternici ori obisnuiti cu poezia vin cu ceva personal, o intorsatura, un accent care ii individualizeaza.
Exact NU o generatie imi doresc sa fie ei. Individualitati ma intereseaza mai mult.
cei nominalizaţi la licart nu pot fi o generaţie: prea puţine lucruri în comun, mentori sau formare diferită, stiluri total diferite, unii sunt prieteni dar nu au nimic comun în viziunea poetico-socială; unii deja au debutat (aida hancer, cosmina moroşan, andrea c. novac), alţii poate vor debuta, iar unii poate nici nu vor ma scrie. nu văd nimic ce i-ar putea uni ca genreaţia în afară de vârsta biologică .irina, chiar dacă e un concurs şi sunt premii în bani, crede-mă miza nu este unul din cele 3 premii (care până la urmă pot fi considerate tinichele atârnate în jurul numelui); distracţia şi experienţa ar fi mai degrabă motivaţia
bogdan, motivatia nu va fi niciodata 'distractia si experienta' ( distractia/experienta de a castiga/ de a pierde). generatia - ca veti fi mai uniti decat doomistii, mai mult decat prietenii. eu prin generatie inteleg ceva compact dar nu lipsit de individualitate, asa cum intr-o formatie fiecare canta ce a invatat sa cante, chiar si la unison ramane vocea (unica a fiecaruia). dar majoritatea formatiilor se despart. asa si cu generatiile din cauza orgoliului. dar sunt unele care rezista in timp si doar acelea conteaza. restul e ca la vrei si cantigi :D
Post a Comment